Epidemia virusului Zika impune masuri speciale la J.O.
Publicat de Cosmin Meca, 29 ianuarie 2016, 20:40 / actualizat: 30 ianuarie 2016, 12:27
Comitetul Internațional Olimpic va face totul pentru a garanta sănătatea participanților la Jocurile de la Rio.
Președintele Comitetului, Thomas Bach crede, totuși, că riscurile pe care le presupune epidemia Zika în timpul Olimpiadei nu vor fi chiar atât de mari.
Olimpiada se va desfășura în august, în timpul iernii braziliene, în condiții climatice diferite de cele de acum.
Șeful CIO a reamintit că președintele Braziliei, Dilma Rousseff a cerut țărilor din America Latină și Caraibe să adopte o strategie regională pentru combaterea virusului.
Virusul Zika – transmis de țânțarul tigru, provoacă simptome gripale benigne și în prezent nu există nici tratament preventiv, nici vaccin.
La femeile însărcinate, virusul poate fi transmis fătului și poate provoca malformații congenitale grave, precum microcefalia și chiar moartea.