Este a doua zi a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România de la Craiova
Publicat de Cosmin Meca, 14 martie 2024, 09:31
Este a doua zi a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România de la Craiova. În foaierul Teatrului Naţional „Marin Sorescu”, zeci de edituri şi agenţii de distribuţie de carte din ţară expun peste 10.000 de titluri, multe dintre ele publicate recent şi prezentate în premieră la un târg de carte.
În cadrul Târgului sunt programate zeci de evenimente, prezentări și lansări de carte, dezbateri, ateliere de creație pentru copii. Prima zi a târgului a adus în fața publicului un proiect cultural inedit, intitulat „Cărțile poștale cu scriitori din Oltenia”. Simona Lica are detalii:
Astăzi sunt programate două manifestări de tradiție: etapa zonală a Concursului Național de Lectură „Mircea Nedelciu”, organizată de Radio România Oltenia – Craiova, care va avea loc începând cu ora 12.00 și proiectul „Invitați de nota 10: Olimpicii României”, prin care Radio România premiază excelența în educație.
Programul de vizitare a Târgului Gaudeamus Radio România este astăzi și mâine, între orele 10 și 19, sâmbătă, între orele 10 și 18 iar duminică între orele 10 și 14. Cei care nu ajung fizic au la dispoziţie şi varianta online, pe site-ul „Gaudeamus.ro”.