Este carantină în judeţul Timiş, în jurul fermei unde a fost confirmat focarul de pestă porcină africană
Publicat de Cosmin Meca, 14 octombrie 2022, 12:04
Pe o distanţă de 10 kilometri sunt filtre ale poliţiei şi jandarmeriei care se asigură că sunt respectate restricţiile impuse de autorităţi atât pentru cei care recoltează cote de vânat din fondul cinegetic, cât şi pentru cei care transporta şi comercializeaza animale vii. Aproximav 40 de mii de porci vor fi sacrificaţi în total – procesul a început de ieri.
Ferma din Timiş unde a fost confirmată pesta aparţine celui mai mare producător de carne de porc din ţară şi se încearcă protejarea altor două unităţi similare, aflate la doar câţiva kilometri distanţă. Deocamdată nu se ştie de unde şi cum a apărut focarul.
Între timp autorităţile din judeţele învecinate au începu să ia măsuri. În Arad, spre exemplu sunt filtre la aproape toate intrările.