Evaluările privind pagubele produse de secetă au început cu întârziere
Publicat de Puiu Vulea, 9 iunie 2020, 11:43 / actualizat: 29 ianuarie 2021, 20:10
Preşedintele Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice, Valeriu Tabără susţine că evaluările începute de comisiile speciale privind pagubele produse de secetă au întârziat, în condiţiile în care fenomenul era previzibil din februarie, iar avertizările specialiştilor au apărut încă de atunci. Într-un interviu pentru Agerpres, el a mai spus că şi analiza legată de stabilirea compensaţiilor ar fi trebuit să se încheie mai repede, astfel încât fermierii să aibă timp să pregătească culturile de toamnă. Săptămâna trecută, ministrul Agriculturii, Adrian Oros a anunţat că au fost întocmite procese verbale de constatare a pagubelor produse de secetă pe o suprafaţă de 1,3 milioane de hectare, din cele 2,9 milioane care au fost însămânţate în toamnă. Cele mai afectate judeţe sunt: Constanţa, Tulcea, Botoşani şi Ialomiţa.