Connect with us

Regional

Evenimente prilejuite de evaluarea UNESCO a Ansamblului „Calea Eroilor”

Published

on

O echipă de experţi din cadrul UNESCO este aşteptată săptămâna aceasta la Târgu Jiu, pentru a evalua Ansamblul „Calea Eroilor”. Exper?ii vor analiza la faţa locului modul în care autorităţile locale se implică în monitorizarea, conservarea şi punerea în valoare a operelor construite de Constantin Brâncuşi în perioada 1937 ? 1938: Masa Tăcerii, Aleea Scaunelor, Poarta Sărutului şi Coloana Infinitului. Vizita experţilor este o etapă premergătoare şi obligatorie înaintea analizei dosarului care a fost depus de România, prin Ministerul Culturii, la organizaţia cu sediul în Paris.  Cu acest prilej, Centrul Municipal de Cultură ?Constantin Brâncu?i?, din Tg. Jiu, organizează, sâmbătă ?i duminică, un eveniment special. Manifestarea se va desfă?ura în Pia?a Prefecturii, lângă Casa Gănescu, unde Brâncu?i a locuit în perioada în care a ridicat Ansamblul.