Examenul de titularizare în Gorj
Publicat de Cosmin Meca, 20 iulie 2016, 05:02
Miercuri are loc examenul de titularizare, anul acesta centrul de examen fiind stabilit la Școala Gimnazială „Constantin Săvoiu”. Ca și în anii anteriori, numărul posturilor titularizabile este mult mai mic decât numărul candidaților înscriși.
Un număr de 570 de candidați susțin anul acesta examenul de titularizare. Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Gorj, examenul va fi susținut miercuri, 20 iulie, la Școala Gimnazială „Constantin Săvoiu” din Târgu-Jiu. Pentru posturile scoase vacante se regăsesc 29 de posturi întregi la nivelul județului Gorj și peste 200 de posturi reprezentând norme vacante pe o perioadă determinată sau fracțiuni de posturi.
Chiar dacă nu reușeșc să se titularizeze, candidații pot intra în învățământ ca suplinitori.
Cele mai multe posturi titularizabile sunt în domeniul vocaţional, respectiv la Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu” din Târgu-Jiu, dar şi învăţământul primar şi preşcolar.
Sursa: pandurul.ro