Exercitii de verificare ISU „Drobeta”
Publicat de Cosmin Meca, 7 mai 2015, 10:27
Personalul Inspecţiei de Prevenire, din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Drobeta” al judeţului Mehedinţi, a anuntat ca va verifica, în zilele următoare, sistemul de alarmare în situaţii de urgenţă de la nivelul mai multor localităţi din judeţul Mehedinţi. Verificările vor avea loc prin organizarea unor exerciţii pe timpul desfăşurării controalelor de prevenire, în localităţile Bâlvăneşti, Gârla Mare şi Pădina.
Aceste exerciţii presupun verificarea sistemului de înştiinţare-alarmare, dar şi activitatea comitetului local pentru situaţii de urgenţă şi a serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă de la nivelul fiecărei comune, după cum a declarat la Radio Oltenia Craiova Ramona Nistor- purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „ Drobeta”.