Expoziție de carte de Ziua Europei
Publicat de Puiu Vulea, 8 mai 2018, 14:03
Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” marchează Ziua Europei, zi de o importanță deosebită atât pentru istoria României, cât și a Europei, printr-o expoziție de carte ce va fi deschisă miercuri, 9 mai 2018, ora 8:30, în sala „Acad. Dinu C. Giurescu”.
Expoziția cu titlul „Ziua Europei” va conține peste 20 de volume în care se regăsesc fragmente de istorie, dar și alte informații importante referitoare la Uniunea Europeană.
Expoziția „Ziua Europei” va fi deschisă până pe data de 9 iunie 2018.
Ziua de 9 mai a fost aleasă ca zi a Europei în anul 1985, de către membrii Consiliului European de la Milano, care au considerat că la data de 9 mai 1950 a început construcția Europei unite. Atunci Robert Schuman, ministrul de externe al Franței, a propus Germaniei, precum și altor state europene, să pună „bazele concrete ale unei federații europene indispensabile pentru menținerea păcii”.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.