Familiile nevoiașe din Târgu Jiu vor beneficia de luna viitoare de servicii de catering
Publicat de Cosmin Meca, 27 noiembrie 2023, 09:38
Autoritățile locale au alocat sumele necesare în vederea asigurării hranei zilnice a beneficiarilor programului „Masa pe roți”. Bugetul este de peste 1,36 de milioane de lei.
Serviciul constă în prepararea și livrarea zilnică la domiciliul beneficiarilor între orele 11,00 – 14,00 a unui suport alimentar format din prânz și cină.
Direcția de Protecție Socială Târgu Jiu acordă zilnic beneficiarilor săi hrană caldă 4 zile pe săptămână, de luni până joi, și hrană rece – vineri, sâmbătă, duminică și de sărbători legale.