Fapte de corupţie în rândul unor responsabili ai misiunii europene de poliţie şi justiţie în Kosovo
Publicat de Cosmin Meca, 5 noiembrie 2014, 09:32
Şeful delegaţiei Parlamentului European pentru relaţiile cu Serbia, Eduard Kukan, a apreciat că acuzaţiile privind faptele de corupţie formulate la adresa unor responsabili ai misiunii europene de poliţie şi justiţie în Kosovo au compromis credibilitatea EULEX, care a fost înfiinţată pentru instituirea statului de drept în Kosovo. În declaraţia acordată cotidianului belgrădean “Danas”, Kukan a declarat că examinarea tuturor aspectelor legate de acuzaţiile de corupţie din cadrul EULEX şi rezultatul acţivităţii misiunii trebuie să fie o prioritate. Interlocutorul “Danas” a subliniat că va pleda ca anchetarea acestor acuzaţii să “înceapă fără întârziere şi în mod transparent”. “Este inacceptabil ca astfel de acuzaţii să nu fie investigate, iar rezultatele anchetelor să nu fie date publicităţii. În pofida tuturor acestor acuzaţii, consider că personalul EULEX este dedicat misiunii şi obiectivelor privind instituirea statului de drept în Kosovo” – a declarat Kukan.