„FesTin”, la cea de a X-a ediție
Publicat de Puiu Vulea, 27 august 2018, 17:08
Marți, 28 august, va debuta la Caracal cea de-a X-a ediție a Festivalului de Teatru și Film de Scurt Metraj pentrtu Tineret „FesTin”. Festivalul, organizat de Centrul Cultural Municipal Caracal sub patronajul Primăriei municipiului Caracal și al Consiliului Local, se va desfășura la Teatrul Național „Ștefan Iordache” unde, pe lângă atelierele de lucru și întâlnirile cu reputați oameni de teatru și film, în fiecare seară va fi organizat câte un eveniment.
- 28 august, ora 19:00 – Concert DODO – „The only difference is your perception”
- 29 august, ora 19:00 – Teatrul Naţional Bucureşti – „ActOrchestra”
- 30 august, ora 19:00 – Teatrul Municipal Caracal – „Tinereţea noastră”
- 31 august, ora 19:00 – Proiecţie film – „Secretul fericirii”(2018)
- 1 septembrie, ora 19:00 – Teatrul de Artă Bucureşti – „Când timpul stă pe loc”
Festivalul de Teatru şi Film de Scurt Metraj pentru Tineret „FesTin” este destinat liceenilor din clasele IX –XII din instituțiile de învățământ normal, vocațional, precum și Școlilor de Arte și cadrelor didactice care îi îndrumă.
Concursul „FesTin” se va desfășura pe 31 august și 1 septembrie, pe 2 septembrie va fi organizat, la ora 11:00, în Parcul Constantin Poroineanu, un happening stradal, iar gala FesTin va avea loc pe 2 septembrie, la ora 19:00.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.