Festivalul „Adunare pentru Mişcare”
Publicat de Cosmin Meca, 16 mai 2019, 17:00
Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” participă vineri, 17 mai 2019, în intervalul orar 13:00-17:00, în Parcul Tineretului din Craiova, la festivalul „Adunare pentru Mişcare”. Acţiunea este recomandată tuturor categoriilor de vârstă şi se desfăşoară în cadrul Săptămânii Naţionale a Voluntariatului.
Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” va desfăşura multiple activităţi recreative în cadrul acţiunii. O echipă de bibliotecari va asigura buna dispoziţie în cadrul festivalului prin organizarea de ateliere creative, pictură pe faţă şi lectură în aer liber, dar şi prin jocuri interactive la care sunt invitaţi să se bucure toţi participanţii.