Festivalul de datini şi obiceiuri „Tradiţiile verii”, vineri, la Craiova
Publicat de Cosmin Meca, 18 iulie 2017, 11:33
Craiovenii se vor putea reîntâlni cu tradițiile și obiceiurile din străbuni. Șase ansambluri folclorice din Dolj şi alte zone etnografice ale ţării – Gorj, Mehedinţi, Teleorman şi Sibiu, vor prezenta vineri, 21 iulie, de la ora 19.00, Piaţa „Fraţii Buzeşti” din Centrul Vechi, obiceiurile legate de Sânziene, Paparude, Sfântul Ilie, Cununa secerişului, colivă, colac şi prima pâine din noua recoltă de grâu. Este vorba despre cea de-a VI-a ediţie a Festivalului de datini şi obiceiuri „Tradiţiile verii”, organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj, cu sprijinul Consiliului Judeţean Dolj. Vor participa Ansamblul Folcloric „Cununa” din Agnita (Sibiu), Ansamblul Folcloric „Roua” din Cloşani-Padeş (Gorj), Ansamblul Folcloric „Liliacul” din Baia de Aramă (Mehedinţi), Ansamblul Folcloric al Şcolii Gimnaziale din Izvoarele (Teleorman), Ansamblul Folcloric „Alunelul” din Pieleşti şi Ansamblul Folcloric „Hora Desnăţuiului” din Bârca (Dolj).