Festivalul Internațional Adrian Păunescu
Publicat de Liviu Goga, 23 noiembrie 2016, 13:50
Festivalul Internațional Adrian Păunescu – ajuns la cea de-a patra ediție, va avea loc la Craiova, în zilele de 1, 2 și 3 decembrie 2016, fiind organizat de Fundația Constantin, în parteneriat cu Primăria Municipiului Craiova și Consiliul Local Municipal. Respectând tradiția, organizatorii și partenerii lor aduc la rampă, pentru al patrulea an consecutiv, reprezentanți de seamă ai muzicii, poeziei, vieții culturale și academice din România și de peste hotare.
Programul Festivalului :
1 Decembrie 2016 – ora 14:00, Muzeul de Artă (Sala Oglinzilor) – Deschiderea festivalului. – ora 18:00, spectacol Remember Cenaclul Flacăra în Piața Frații Buzești din Centrul Vechi al Craiovei, concert la care vor urca pe scenă artiștii Mircea Vintilă, Mircea Baniciu, George Nicolescu, Magda Puskas, Emeric Imre, Valentin Moldovan, Cristian Buică, Vasile Mardare, Walter Ghicolescu, Mădălina Amon, Generația Folk, Vanghele Gogu, Andrei Păunescu și trupa Totuși…
2 decembrie 2016 – ora 12.00, vizită și spectacol de muzică și poezie la Bârca (satul copilăriei poetului) – ora 19.00, Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova, concertul extraordinar intitulat „Declarație de dragoste” (pe versuri de Adrian Păunescu), susținut de Tudor Gheorghe.
3 decembrie 2016 – ora 11.00, simpozion literar „Adrian Păunescu – poetul și omul cetății” la Filarmonica „Oltenia”,
– ora 18.00, recital susținut de Horațiu Mălăele
– ora 19.00, recital susținut de Nicu Alifantis & Fragil