Festivalul Internaţional de Performance Poetry
Publicat de Cosmin Meca, 4 decembrie 2015, 11:10
La Craiova se va desfășura, în perioada 10-13 decembrie, cea de-a II-a ediţie a Festivalului Internaţional de Performance Poetry, primul festival de acest gen din România. Evenimentul este organizat de Casa de Cultură „Traian Demetrescu”, în parteneriat cu Primăria municipiului Craiova şi sub egida Asociaţiei „Craiova Capitală Europeană a Culturii 2021”, și se bucură de participarea unor invitați din Belgia, Marea Britanie, Italia și, bineînțeles, România.
Potrivit organizatorilor, «dacă prima ediţie a festivalului s-a numit „slam and sound poetry” – formă de artă apărută în S.U.A. la finele anilor ’70 ai secolului trecut şi răspândită şi în Europa -, cea de-a II-a se concentrează asupra unei forme de artă care a precedat „slam poetry” şi anume „performance poetry”».
Invitaţi sunt performeri străini (Philip Meersman – Belgia, Peter Waugh – Marea Britanie, Claudio Pozzani – Italia) şi performeri români (Irinel Anghel, David Szederjessi Peter Sragher, Felix Nicolau, Iulia Militaru, Anca Bucur).
Pe lângă actele de performance şi jam session, care se vor derula atât la sediul Casei de Cultură „Traian Demetrescu”, cât şi la Arcade Club, publicul craiovean (liceeni, studenţi, poeţi, actori), şi nu numai, va putea participa la workshopurile susţinute de artiştii invitaţi la festival. Programul se va deschide joi, la ora 15.00, în Salonul Medieval al Casei de Cultură „Traian Demetrescu”.
Sursa: cvlpress.ro