Connect with us

Regional

Festivalul Naţional de Muzică Uşoară ?Radu Şerban?

Published

on

Municipiul Caracal, din jude?ul Olt găzduieşte, în perioada 5-7 septembrie, cea de-a XV-a ediţie a Festivalului Naţional de Muzică Uşoară ?Radu Şerban?. Festivalul, se va întinde pe durata a trei zile şi se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 15 şi 26 de ani. În cele trei zile de spectacol, vor avea loc concursuri de interpretare şi recitaluri, iar duminică, pe lângă festivitatea de premiere va avea loc şi un recital al lui Francesco Napoli. Din juriul festivalului vor face parte redactorul muzical Titus Andrei, care va fi şi preşedintele juriului, dar şi compozitorul Viorel Gavrilă, redactorul muzical Florin Şişu şi compozitorul Alexandru Simu. Evenimentul este organizat de Consiliul Local Caracal, al Primăriei din localitate şi Centrul Cultural Municipal. Potrivit organizatorilor, scopul proiectului este ?descoperirea şi promovarea tinerelor talente în domeniul muzical, stimularea unui spirit competitiv, promovarea actului interpretativ de calitate şi, nu în ultimul rând, întâlnirea tinerilor interpreţi cu personalităţi ale vieţii muzicale din  România.