Filmul lui Silviu Purcărete, „Undeva la Palilula” – lansare specială, în sălile de cinema din Franţa
Publicat de Lica Simona, 12 septembrie 2021, 15:49
Filmul „Undeva la Palilula”, al regizorului Silviu Purcărete, va beneficia de o lansare specială, în sălile de cinema din Franţa, după zece ani de la premiera în competiţia Festivalului de la Karlovy Vary şi de când a rulat pe marile ecrane din România. Două proiecţii în avanpremieră sunt programate, în prezenţa regizorului, la Forum des images din Paris, în cadrul L’Etrange Festival. Fiind primul și singurul lungmetraj al marelui regizor de teatru român, filmul concurează la secțiunea Noi Talente.
«Palilula» este un fel de «Imperiul viselor» al lui Alfred Kübin, versiunea românească, pentru că şi aici, ca şi acolo, călătorul, care intră în cetate, pătrunde într-o altă dimensiune. Fabulă politică şi fantasmagorie feliniană, «Palilula» îl angrenează pe spectator într-un carnaval populat de nebuni, prostituate şi beţivi inocenţi. Îndrăgostiţilor de explorări pe ritmuri kusturiciene, filmul acesta e făcut pentru voi. Oraşul fantomă merge mai departe… Pură minunăţie”, scriu selecţionerii festivalului.