Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Filmul „Maria, Regina României”, proiectat în cinematografe din întreaga țară

Radio România Oltenia

Publicat de Davian Vlad, 9 noiembrie 2019, 17:00

În cinematografele din România este proiectată, începând de ieri, pelicula „Maria, Regina României”, în regia lui Alexis Sweet Cahill.

Bazat pe fapte reale, filmul redă un moment istoric crucial din anul 1919 – Conferința de Pace de la Paris. Distribuția este internațională, iar rolul Reginei Maria este interpretat de Roxana Lupu. Filmările au avut loc în România şi în Franța, și au fost recreate zone din Calea Victoriei, Gara de Nord, Gare de Lyon, sau Place Vendôme, așa cum arătau ele în 1919.

Coscenarist al filmului, colega noastră Denise Theodoru: „A fost un punct de pornire jurnalul Reginei Maria, dar cea mai puternică documentare am făcut-o în presa vremii, poate și pentru că eu sunt jurnalist și atunci am vrut să văd ce se întâmpla exact în presă și am constatat cu încântare că, deși nu erau mijloacele tehnologice de acum, știrile zburau cu o viteză formidabilă și ceea ce făcea Regina la Paris, să spunem, la ora 12:00, apărea în ziarele de seară la București. Filmul prezintă viața Reginei Maria de la sfârșitul lui ianuarie 1919 până la începutul lui mai, care a rămas emblematică pentru efortul diplomatic al Reginei Maria”.

RADOR 

Muzica si film miercuri, 2 aprilie 2025, 11:27

Val Kilmer, starul de cinema care i-a interpretat pe Batman şi Jim Morrison, a murit la 65 de ani

A fost unul dintre cei mai tineri studenți admiși vreodată în programul de actorie de la...

Val Kilmer, starul de cinema care i-a interpretat pe Batman şi Jim Morrison, a murit la 65 de ani
Muzica si film luni, 31 martie 2025, 08:12

Actorul american Richard Chamberlain a încetat din viaţă, la vârsta de 90 de ani

A murit actorul Richard Chamberlain, celebru pentru rolurile din „Pasărea Spin” și...

Actorul american Richard Chamberlain a încetat din viaţă, la vârsta de 90 de ani
Muzica si film miercuri, 12 martie 2025, 14:46

Nico lansează „Pas cu pas”, o nouă poveste emoționantă despre iubire.

Nico, o voce emblematică a muzicii românești, revine în atenția publicului cu o nouă piesă, „Pas cu pas”, o melodie ce surprinde emoția...

Nico lansează „Pas cu pas”, o nouă poveste emoționantă despre iubire.
Muzica si film luni, 3 martie 2025, 07:32

Premiile OSCAR 2025 – Lista completă a câștigătorilor

OSCAR 2025: Anona e cel mai bun film și cea mai bună regie, Adrien Brody și Mikey Madison – cei mai buni actori în rol principal / Lista...

Premiile OSCAR 2025 – Lista completă a câștigătorilor
Muzica si film duminică, 2 martie 2025, 10:29

Premiile Oscar 2025, în această noapte, la Hollywood

În această noapte, începând cu ora 2.00 (ora României), are loc cea de a 97-a ediție a Galei Premiilor...

Premiile Oscar 2025, în această noapte, la Hollywood
Muzica si film vineri, 28 februarie 2025, 17:30

Sean Paul colaborează cu INNA pentru“Let It Talk To Me”

Sean Paul colaborează cu...

Sean Paul colaborează cu INNA pentru“Let It Talk To Me”
Muzica si film vineri, 28 februarie 2025, 16:25

Jonas Blue și Izzy Bizu lansează noul single “Lifeline”

Astăzi, DJ-ul și producătorul Jonas Blue a lansat noul său...

Jonas Blue și Izzy Bizu lansează noul single “Lifeline”
Muzica si film vineri, 28 februarie 2025, 15:39

Gigi Perez, artista din spatele hitului viral „Sailor Song”, lansează noul single „Chemistry”

Gigi Perez, artista din spatele hitului...

Gigi Perez, artista din spatele hitului viral „Sailor Song”, lansează noul single „Chemistry”