Filmul românesc „Anul Nou care n-a fost” triumfă la Festivalul Internațional de la Veneția (AUDIO)
Publicat de Alin Cirtina, 9 septembrie 2024, 08:20
Pelicula românească „Anul Nou care n-a fost”, regizată, scrisă și produsă de Bogdan Mureșanu, a câștigat trei premii la prestigiosul Festival Internațional de la Veneția. Filmul este o tragicomedie ce relatează o zi absurdă din România lunii decembrie 1989, capturând tensiunea și absurditatea acelei perioade istorice.
La proiecția din cadrul festivalului, filmul a fost primit cu aplauze și ovații din partea unei săli pline, cu 1.400 de spectatori. Această apreciere entuziastă a marcat încă un succes pentru cinematografia românească pe scena internațională.
În cadrul ceremoniei de premiere de ieri, pelicula „The Room Next Door”, regizată de celebrul cineast Pedro Almodovar, a câștigat cel mai important trofeu, Leul de Aur.
Alina Bordeiașu are detalii:
A consemnat Alina Bordeiașu, Radio România Actualități
Sursă foto: Facebook/ Anul Nou care n-a fost