Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Filmul „The Shape of Water” domină nominalizările pentru Globurile de Aur 2018

Radio România Oltenia

Publicat de Cosmin Meca, 12 decembrie 2017, 09:16

Filmul „The Shape of Water”, regizat de Guillermo del Toro, domină nominalizările la ediția din 2018 a Globurilor de Aur, cu nu mai puțin de șapte nominalizări, relatează AFP și Reuters. La ediția din acest an categoriile dedicate actorilor sunt pline de vedete de prim-plan, dintre care multe sunt deja laureate ale Globurilor de Aur sau Oscarurilor.

Drama fantastică „The Shape of Water” este urmată în topul nominalizărilor la Globurile de Aur de thrillerul jurnalistic „The Post”, ultimul film al lui Steven Spielberg, care are șase nominalizări, la fel ca și pelicula „Three Billboards Outside Ebbing, Missouri”.

Filmul „Lady Bird”, o poveste despre maturizarea unei adolescente, are patru nominalizări, în timp ce noul film al lui Ridley Scott, „All the Money in the World”, care a trebuit să fie turnat din nou în parte, de urgență, din cauza scandalului sexual în care este implicat actorul Kevin Spacey, are trei nominalizări, la fel ca și „Dunkirk”.

Din acest punct de vedere constituie o surpriză faptul că actorul Christopher Plummer, care l-a înlocuit pe Kevin Spacey la sfârșitul lui noiembrie, este nominalizat pentru cel mai bun rol secundar masculin.

La categoria cel mai bun film de dramă au fost nominalizate „Call Me By Your Name”, „Dunkirk”, „The Post”, „Shape of Water”, „Three Billboards Outside Ebbing, Missouri”.

În ceea ce privește categoria cea mai bună comedie sau musical au fost nominalizate peliculele „The Disaster Artist”, „Get Out”, „The Greatest Showman”, „I, Tonya” și „Lady Bird”.

La categoria cel mai bun actor într-o dramă concurează Timothee Chalamet („Call Me by Your Name”), Daniel Day-Lewis („Phantom Thread”), Gary Oldman („Darkest Hour”) și Denzel Washington („Roman J. Israel, Esq.”).

La categoria similară feminină sunt nominalizate actrițele Jessica Chastain („Molly’s Game”), Sally Hawkins („The Shape of Water”), Frances McDormand („Three Billboards Outside Ebbing, Missouri”), Meryl Streep („The Post”) și Michelle Williams („All the Money in the World”).

Actorii candidați pentru cel mai bun rol principal într-un film musical sau comedie sunt Steve Carell („Battle of the Sexes”), Ansel Elgort („Baby Driver”), James Franco („The Disaster Artist”), Hugh Jackman („The Greatest Showman”) și Daniel Kaluuya („Get Out”).

De cealaltă parte, la categoria feminină, concurează pentru aceeași distincție Judi Dench („Victoria & Abdul”), Helen Mirren („The Leisure Seeker”), Margot Robbie („I, Tonya”), Saoirse Ronan („Lady Bird”) și Emma Stone („Battle of the Sexes”).

Cei cinci regizori nominalizați la ediția din acest an sunt Guillermo del Toro („The Shape of Water”), Martin McDonagh („Three Billboards Outside Ebbing, Missouri”), Christopher Nolan („Dunkirk”), Ridley Scott („All the Money in the World”) și Steven Spielberg („The Post”).

La categoria cel mai bun film străin sunt nominalizate filmele „First They Killed My Father” (Cambodgia, regizat de Angelina Jolie), „In the Fade” (Germania-Franța), „Loveless” (Rusia), „A Fantastic Woman” (Chile) și „The Suare” (Germania-Franța-Suedia), informează DPA. Filmul francez „120 Battements par minute”, care reprezintă Franța la Oscaruri, a ratat nominalizarea la această categorie, ceea ce reprezintă o decepție, notează AFP.

Printre primele nominalizări anunțate de actorii Alfre Woodard, Garrett Hedlund, Kristen Bell și Sharon Stone în cadrul unei ceremonii desfășurate la Beverly Hills, s-a aflat Robert De Niro, nominalizat pentru rol principal masculin într-un film tv sau miniserial pentru apariția sa în pelicula „The Wizard of Lies”.

Actorul concurează la această categorie cu Jude Law, pentru rolul din miniserialul „The Young Pope”, Kyle MacLachlan („Twin Peaks”), Ewan McGregor („Fargo”) și Geoffrey Rush („Genius”).

La categoria similară feminină, Jessica Biel este nominalizată pentru rolul din „The Sinner”, Nicole Kidman și Reese Witherspoon pentru rolurile din „Big Little Lies”, în timp ce Jessica Lange și Susan Sarandon sunt nominalizate pentru rolurile din „Feud: Bette and Joan”.

La cel mai important premiu pentru televiziune, cel mai bun serial dramatic, au fost nominalizate producțiile „The Crown”, „Game of Thrones”, „The Handmaid’s Tale”, „Stranger Things” și „This Is Us”.

Pentru Globul de Aur decernat celui mai bun actor într-un serial tv dramatic concurează în acest an Sterling K. Brown („This Is Us”), Bob Odenkirk („Better Call Saul”), Liev Schreiber („Ray Donovan”), Jason Bateman („Ozark”), Freddie Highmore („The Good Doctor”).

La categoria similară feminină concurează Claire Foy („The Crown”), Elisabeth Moss („The Handmaid’s Tale”), Caitriona Balfe („Outlander”), Maggie Gyllenhaal („The Deuce”) și Katherine Langford („13 Reasons Why”).

„Black-ish”, „The Marvelous Mrs. Maisel”, „Master of None”, „SMILF” și „Will & Grace” au fost nominalizate la categoria cel mai bun serial tv de comedie.

La categoria filme de animație concurează „Baby Boss”, „The Breadwinner”, „Coco”, „Ferdinand” și „Loving Vincent”.

Globurile de Aur, care vor fi decernate la 7 ianuarie, se numără printre cele mai râvnite premii ale cinema-ului american și reprezintă un indiciu privind filmele care au cele mai mari șanse la Oscaruri în luna februarie. Ceremonia din Beverly Hills, care va fi televizată, va fi prezentată de Seth Meyers.

sursa:agerpres.ro

Sara James a lansat albumul ei de debut, „PLAYHOUSE”
Muzica si film marți, 12 noiembrie 2024, 16:59

Sara James a lansat albumul ei de debut, „PLAYHOUSE”

Sara James a lansat albumul ei de...

Sara James a lansat albumul ei de debut, „PLAYHOUSE”
Netflix.com
Muzica si film marți, 12 noiembrie 2024, 09:42

„Stranger Things 5” vine pe Netflix în 2025

Stranger Things vine cu surprize mari...

„Stranger Things 5” vine pe Netflix în 2025
Moromeții 3 – proiecții speciale, la Craiova
Muzica si film luni, 4 noiembrie 2024, 13:48

Moromeții 3 – proiecții speciale, la Craiova

Moromeții 3, filmul lui Stere Gulea, va avea două proiecții la Craiova, pe 10...

Moromeții 3 – proiecții speciale, la Craiova
IRIS Nelu Dumitrescu a lansat piesa „Peste câmpii și peste văi”
Muzica si film vineri, 25 octombrie 2024, 15:04

IRIS Nelu Dumitrescu a lansat piesa „Peste câmpii și peste văi”

La doi ani de la lansarea celui mai recent album, „ZODIAC”, Trupa IRIS Nelu Dumitrescu a revenit cu un nou single, intitulat „Peste câmpii și...

IRIS Nelu Dumitrescu a lansat piesa „Peste câmpii și peste văi”
Muzica si film miercuri, 16 octombrie 2024, 09:06

Cel mai mare operator de servicii ilegale de streaming, eliminat de poliția din Vietnam

O alianță ce cuprinde producători de la Netflix și studiouri precum Walt Disney, Paramount Pictures și NBCUniversal a colaborat cu poliția din...

Cel mai mare operator de servicii ilegale de streaming, eliminat de poliția din Vietnam
Muzica si film sâmbătă, 28 septembrie 2024, 15:24

Actrița britanică Maggie Smith a murit, la 89 de ani

Actrița britanică Maggie Smith, dublă câștigătoare a premiului Oscar, cunoscută pentru rolurile din „Harry Potter” și „Downton...

Actrița britanică Maggie Smith a murit, la 89 de ani
Muzica si film sâmbătă, 28 septembrie 2024, 11:23

Brigitte Bardot împlinește, astăzi, 90 de ani

Micuţa Bri, cum era alintată de părinţi, s-a născut pe 28 septembrie 1934, la Paris, într-o familie de mici burghezi, petrecându-şi...

Brigitte Bardot împlinește, astăzi, 90 de ani
Muzica si film joi, 26 septembrie 2024, 16:48

Katy Perry a lansat noul ei album, „143”

Katy Perry a lansat cel de-al șaselea album, intitulat „143”, fiind pregătită să domine, încă o dată, topurile muzicale. Lansarea...

Katy Perry a lansat noul ei album, „143”