Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Filosoful Mihai Șora – ultimul drum

Filosoful Mihai Șora – ultimul drum

Publicat de Lica Simona, 27 februarie 2023, 10:56

Mihai Șora s-a născut pe 7 noiembrie 1916, la Timișoara. După studii de filozofie la Universitatea din București (1934-1938), unde l-a avut profesor, printre alții, pe Nae Ionescu, a plecat la Paris, unde a obținut titlul de doctor în filozofie, devenind, pentru o vreme, cercetător la Centre National de la Recherche Scientifique. Revenit în țară, s-a dedicat unei vaste activități editoriale, regândind din temelii colecția „Biblioteca pentru toți“, în care vor apărea, în deceniile șapte, opt și nouă ale secolului trecut, cele mai importante cărți ale culturii universale. Din anii ’70 a început să publice dialoguri filozofice în revistele literare, care, mai târziu, vor alcătui cărți de referință în filozofia românească. După 1990, a fost membru fondator al Grupului pentru Dialog Social și a ocupat fotoliul de ministru al Învățământului, în primul guvern de după revoluție. S-a stins din viață pe 25 februarie 2023.

Mihai Șora a fost căsătorit de două ori și are trei copii, din prima căsătorie. În 2014, la vârsta de 98 de ani, s-a recăsătorit cu scriitoarea Luiza Palanciuc-Șora.

Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Mihai Şora va fi depus, în această seară, la ora 20.00, la Biserica Albă, de pe Calea Victoriei din Bucureşti. Lăcaşul de cult va ramâne deschis peste noapte, pentru ca apropiaţii şi admiratorii să îşi poata lua rămas bun. Mihai Şora va fi înmormântat mâine, 28 februarie.

Zeci de drumuri naționale din România vor fi monitorizate de radare fixe
National miercuri, 8 ianuarie 2025, 09:17

Zeci de drumuri naționale din România vor fi monitorizate de radare fixe

Zeci de drumuri naționale din România vor fi monitorizate de radare...

Zeci de drumuri naționale din România vor fi monitorizate de radare fixe
Românii care vor lua și cu 1.000 de lei mai puțin din salariu. Măsurile fiscale au lovit o industrie cu 200.000 de angajați
National miercuri, 8 ianuarie 2025, 08:30

Românii care vor lua și cu 1.000 de lei mai puțin din salariu. Măsurile fiscale au lovit o industrie cu 200.000 de angajați

Românii care vor lua și cu 1.000 de lei mai puțin din salariu. Măsurile fiscale au lovit o industrie cu 200.000 de...

Românii care vor lua și cu 1.000 de lei mai puțin din salariu. Măsurile fiscale au lovit o industrie cu 200.000 de angajați
Liderii coaliţiei de guvernare se reunesc în prima ședință din 2025
National marți, 7 ianuarie 2025, 16:09

Liderii coaliţiei de guvernare se reunesc în prima ședință din 2025

Mâine se reunesc liderii coaliţiei de...

Liderii coaliţiei de guvernare se reunesc în prima ședință din 2025
De mâine elevii se întorc la școală
National marți, 7 ianuarie 2025, 15:01

De mâine elevii se întorc la școală

Miercuri elevii se întorc la...

De mâine elevii se întorc la școală
National luni, 6 ianuarie 2025, 16:57

Atenționare de călătorie în Marea Britanie

Atenționare de călătorie în Marea...

Atenționare de călătorie în Marea Britanie
National luni, 6 ianuarie 2025, 10:12

A scăzut numărul infecțiilor respiratorii

A scăzut numărul infecțiilor...

A scăzut numărul infecțiilor respiratorii
National luni, 6 ianuarie 2025, 09:14

Creștinii ortodocși prăznuiesc Botezul Domnului

Creștinii ortodocși prăznuiesc Botezul...

Creștinii ortodocși prăznuiesc Botezul Domnului
National duminică, 5 ianuarie 2025, 11:03

Crin Antonescu suspendă acordul pentru susținerea sa la prezidențiale

Crin Antonescu suspendă acordul pentru susținerea sa la...

Crin Antonescu suspendă acordul pentru susținerea sa la prezidențiale