Firmele asustriece, boicotate de tot mai mulți români
Publicat de Lica Simona, 12 decembrie 2022, 10:12
După ce Austria s-a opus aderarii României la spaţiul Schengen, fermieri, sindicate şi oameni de afaceri au anunţat ca vor boicota firmele austriece, inclusiv benzinăriile OMV Petrom. Ieri, Federaţia Naţională a Sindicatelor din Industria Alimentara-Sindalimenta a hotărât închiderea contului bancar de la BCR, bancă cu acţionariat austriac. Conducerea Sindalimenta recomandă membrilor federaţiei să evite achiziţia de produse austriece, să nu mai alimenteze cu carburant de la benzinăriile OMV şi să-şi închidă conturile bancare deţinute la băncile pe care această ţară le are în România. Şi Consiliul Naţional al Rectorilor a condamnat, într-o rezoluţie, adoptată la sfârşitul acestei săptămâni, decizia guvernului Austriei de a bloca intrarea României la spaţiul Schengen. Atitudinea Austriei, în contradicţie flagrantă cu poziţia favorabilă exprimată de celelalte state membre, este regretabilă şi riscă să afecteze coeziunea europeană, se arată în rezoluţia Consiliului Naţional al Rectorilor.