Flashmob de Poveste astazi la Craiova
Publicat de Cosmin Meca, 5 decembrie 2015, 08:30
Facultatea de Științe Sociale din cadrul Universității din Craiova, Asociația de Consultanță și Consiliere Economico-Socială Oltenia, Asociația pentru Sprijin și Implicare Socială și Agenția pentru Protecția Mediului Dolj, celebrează Ziua Internațională a Voluntariatului, astazi, la ora 12:00, în Centrul Vechi al Craiovei (Piața Frații Buzești), printr-un Flashmob de Poveste.
Activitățile și proiectele organizațiilor implicate își propun schimbarea mentalităților, formarea valorilor sociale ale tinerilor și construirea culturii voluntariatului.
Scopul acțiunii este acela de a reliefa beneficiile voluntariatului și de a marca puterea și potențialul acestuia la nivel local, național și internațional. Peste 200 de tineri voluntari vor dansa pentru a sublinia importanța voluntariatului în Municipiul Craiova, în încercarea de a crea dependenţa de fapte bune.