Florida se pregătește pentru trecerea uraganului IRMA
Publicat de Puiu Vulea, 8 septembrie 2017, 11:16
Autorităţile şi cetăţenii statului american Florida se pregătesc de urgenţă pentru trecerea uraganului istoric IRMA, de categorie 5, care a devastat deja mai multe insule din Marea Caraibelor, şi a provocat moartea a 14 persoane. Ministerul Afacerilor Externe precizează că toţi cei 9 cetăţeni români identificaţi în Insula Saint Martin şi Insulele Virgine Britanice sunt în siguranţă. Celula de Criză a MAE monitorizează în mod prioritar situaţia şi păstrează în permanenţă legătura cu autorităţile competente, acordând asistenţa consulară necesară.