FMI critică o direcție a Fiscului
Publicat de Cosmin Meca, 3 septembrie 2016, 07:33
Fondul Monetar Internaţional critică performanţele înregistrate de Direcţia dedicată controlului marilor contribuabili, din cadrul ANAF, precizând într-un raport publicat ieri că această structură risipeşte resurse pe controale solicitate de alte instituţii, printre care şi Curtea de Conturi, şi pe activităţi care aduc insuficiente fonduri la bugetul statului. Documentul se referă inclusiv la selectarea firmelor care trebuie monitorizate de direcţia marilor contribuabili, care în opinia experţilor FMI ar trebui realizată pe baza dimensiunii cifrei de afaceri a companiilor .
FMI mai recomandă fiscului să asigure mijloacele logistice necesare efectuării activităţii, să instruiască mai bine personalul şi să ofere salarii competitive angajaţilor cheie. În plus, ANAF trebuie să-şi protejeze angajaţii de acuzaţii nejustificate şi ar fi bine să poată negocia înţelegeri cu contribuabilii pentru a nu se ajunge la instanţă. Ministerul Finanţelor spune că a implementat deja unele dintre aceste recomandări între care recrutarea de personal calificat şi organizarea direcţiei Mari contribuabili pe sectoare specializate.