Focar de pestă porcină africană, la Negreni, județul Olt
Publicat de Lica Simona, 30 aprilie 2024, 09:24
Peste 11.000 de porci au fost sacrificaţi de inspectorii DSVSA Olt, după confirmarea unui focar de pestă porcină africană, în localitatea Negreni, oraş Scorniceşti.Potrivit unui comunicat de presă, s-a instituit o zonă de protecție, ce cuprinde localitățile: Scorniceşti – Negreni, Chiţeasca, Piscani, Mărgineni -Slobozia, dar și două fonduri de vânătoare. Zona de supraveghere include și două exploatații comerciale de suine, din localitatea Constantinești. Pentru a împiedica răspândirea bolii, toate animalele suspecte trebuie sacrificate și neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiți de stat. Pesta porcină africană nu afectează oamenii, mai arată DSVSA Olt.