Fondul Arabiei Saudite caută bancheri seniori de top
Publicat de Cosmin Meca, 20 aprilie 2016, 12:03
Fondul, care deţine active de 100 de miliarde de dolari în companiile locale, va lucra cu firma americană Korn Ferry International pentru a angaja executivi în cadrul companiei, inclusiv pe partea de risk management, private equity, real estate. Arabia Saudită caută cei mai experimentaţi candidaţi internaţionali.
Arabia Saudită se pregăteşte pentru sfârşitul epocii petrolului prin extinderea PIF (Fondul Public de Investiţii), care ar urma, într-un final, să controleze 2.000 de miliarde de dolari, potrivit declaraţiilor de luna aceasta ale prinţului saudit Mohammed bin Salman.
Arabia Saudită va vinde acţiuni de la Aramco, pe care le va transfera fondului care ar urma să facă investiţii în modalităţi de finanţare a guvernului, diferite de petrol, transmite Mediafax.