Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Fonduri europene pentru sănătate, accesate de Primăria Craiova

Publicat de Puiu Vulea, 20 iulie 2020, 13:54

Primăria Municipiului Craiova informează că alte trei proiecte pe fonduri europene, în valoare de 23 milioane de euro, au fost aprobate pentru spitalele craiovene din subordinea municipalității.

Astfel, conform comunicatului primăriei, vor beneficia de investiții în achiziționarea de aparatură medicală și de testare pentru coronavirus, paturi pentru ATI, mobilier medical, materiale medicale și de protecție, Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Victor Babeș (9.993.875,92 de euro), Spitalului Clinic Municipal Filantropia (9.978.796,85 de euro) și Spitalului Clinic de Neuropsihiatrie (2.763.453 de euro).

Toate cele trei proiecte au o durată de implementare de maximum un an și au fost aprobate săptămâna trecută. Suma, de aproape 23 milioane de euro, se adaugă la cele 160 milioane euro din fonduri europene, deja aprobate pentru actualul exercițiu financiar, ajungându-se, astfel, la un total de 183 milioane de euro accesate de Primăria Craiova, în actualul exercițiu financiar al fondurilor europene.

Fotografie de la Elina Volkova
Regional duminică, 5 ianuarie 2025, 16:55

Gorj: Turist cercetat penal pentru conducerea unui ATV cu permis suspendat

Gorj: Turist cercetat penal pentru conducerea unui ATV cu permis...

Gorj: Turist cercetat penal pentru conducerea unui ATV cu permis suspendat
I.P.J. Dolj
Regional duminică, 5 ianuarie 2025, 16:47

Craiova: Șofer agresiv, reținut pentru ultraj

Craiova: Șofer agresiv, reținut pentru...

Craiova: Șofer agresiv, reținut pentru ultraj
facebook.com/spitaluljudetean.drobeta.3
Regional duminică, 5 ianuarie 2025, 10:31

Anchetă la Spitalul Județean din Drobeta Turnu Severin în urma decesului suspect al unui pacient

Anchetă la Spitalul Județean din Drobeta Turnu Severin în urma decesului suspect al unui...

Anchetă la Spitalul Județean din Drobeta Turnu Severin în urma decesului suspect al unui pacient
I.P.J. Gorj
Regional duminică, 5 ianuarie 2025, 09:51

Exemplu de onestitate în Târgu Jiu: Un bărbat a returnat un portofel și o boxă muzicală pierdute

Exemplu de onestitate în Târgu Jiu: Un bărbat a returnat un portofel și o boxă muzicală...

Exemplu de onestitate în Târgu Jiu: Un bărbat a returnat un portofel și o boxă muzicală pierdute
Regional sâmbătă, 4 ianuarie 2025, 16:09

Fermierii avertizează: Noile măsuri fiscale vor afecta grav agricultura și industria alimentară

Fermierii avertizează: Noile măsuri fiscale vor afecta grav agricultura și industria...

Fermierii avertizează: Noile măsuri fiscale vor afecta grav agricultura și industria alimentară
Regional sâmbătă, 4 ianuarie 2025, 16:04

10 programe de rezidențiat disponibile la Spitalul Județean de Urgență Slatina

10 programe de rezidențiat disponibile la Spitalul Județean de Urgență...

10 programe de rezidențiat disponibile la Spitalul Județean de Urgență Slatina
Regional sâmbătă, 4 ianuarie 2025, 15:51

Fost viceprimar din Mehedinți, arestat preventiv pentru abuz sexual asupra a două minore

Fost viceprimar din Mehedinți, arestat preventiv pentru abuz sexual asupra a două...

Fost viceprimar din Mehedinți, arestat preventiv pentru abuz sexual asupra a două minore
Regional sâmbătă, 4 ianuarie 2025, 11:29

Dolj: Acţiune de amploare la frontieră, în zona Calafat, pentru prevenirea şi combaterea traficului de migranţi

Polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj, Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, Serviciului pentru...

Dolj: Acţiune de amploare la frontieră, în zona Calafat, pentru prevenirea şi combaterea traficului de migranţi