Fondurile europene pentru micii și tinerii fermieri
Publicat de Puiu Vulea, 9 iunie 2017, 08:00 / actualizat: 29 ianuarie 2021, 20:17
Federația AGROSTAR și Asociația tinerilor Fermieri din județul Olt, cu sprijinul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) organizează vineri, 9 iunie, de la ora 10.00, dezbaterea cu titlul “Fondurile europene pentru micii și tinerii fermieri”. Întâlnirea va avea loc în sala de conferințe a Consiliului Județean Slatina.
La eveniment participă secretarul de stat din Ministerul Agriculturii, Dumitru Daniel Botănoiu, directorul general al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), Adrian-Ionuț Chesnoiu, Niculae Ștefan, președintele Federației Sindicatelor din Agricultură, Alimentație, Tutun, Domenii și Servicii Conexe AGROSTAR, dar și fermieri din șase județe.
Vor fi dezbătute problemele pe care le întâmpină micii fermieri în accesarea și implementarea proiectelor pe fonduri europene, dar și soluții pentru acestea. În plus, vor fi analizate și criteriile de eligibilitate ale proiectelor aferente Submăsurilor 6.1 – Instalarea tinerilor fermieri și 6.3 – Dezvoltare ferme mici, programe aflate în derulare până pe data de 31 iulie 2017. De asemenea, va fi abordată problema organizării de piață a micilor și tinerilor fermieri, dar și viitorul fermelor de familie.
La întâlnire sunt invitați și reprezentanți ai organizațiilor fermierilor din județele Olt, Dolj, Mehedinți, Gorj, Teleorman și Vâlcea.