Ford cheamă în service câteva sute de maşini vândute în România
Publicat de Cosmin Meca, 30 ianuarie 2018, 21:00
Ford cheamă în service câteva sute de maşini vândute în România. Este vorba despre modele echipate cu motorul EcoBoost de 1,6 litri, fabricate între 2013 şi 2015.
Potrivit unei notificări a producătorului, automobilele ar putea avea unele defecţiuni la motor, care ar putea provoca un incendiu sub capotă.
Compania va trimite scrisori proprietarilor pentru a-i chema cu maşinile la cel mai apropiat service, unde se va îmbunătăţi sistemul de răcire şi se va actualiza soft-ul vehiculului.
Reparaţiile sunt gratuite şi ar putea dura aproape 5 ore. Rechemarea face parte dintr-o acțiune la nivel global, care vizează peste 360.000 de autoturisme.