Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Ford Craiova angajează 500 de persoane

Radio România Oltenia

Publicat de Cosmin Meca, 24 iulie 2017, 17:00

Ford recrutează încă 500 de persoane, numărul noilor angajaţi ajungând la 1.700 în acest an, şi opreşte producţia modelului B-MAX la uzina din Craiova, începând cu prima parte a lunii septembrie, urmând să producă SUV-ul EcoSport, din toamnă, potrivit unui comunicat transmis luni de companie.

Cei 500 de noi angajaţi vor fi recrutaţi pentru a sprijini nevoile sectorului de producţie de vehicule şi se adaugă celor 976 de angajaţi deja anunţaţi în aprilie şi celor 200 de operatori suplimentari necesari pentru producţia de motoare, informează compania. În prezent, numărul de angajaţi de la Craiova, atât în zona de producţie de vehicule, cât şi în cea de producţie de motoare, este de 2.860 de persoane.

Ford opreşte producţia modelului B-MAX la uzina din Craiova, din cauza modificărilor de dinamică din segmentul B.

„Ford B-MAX a avut performanţe bune de la lansarea sa, care a avut loc în 2012, însă clasa mică a evoluat, iar monovolumele sunt înlocuite treptat de SUV-uri şi Crossovere”, se arată în comunicatul companiei.

Târgul de Crăciun de la Craiova poate fi votat ca destinaţie preferată de sărbători
Regional joi, 21 noiembrie 2024, 08:45

Târgul de Crăciun de la Craiova poate fi votat ca destinaţie preferată de sărbători

Târgul de Crăciun de la Craiova poate fi votat ca destinaţie preferată de...

Târgul de Crăciun de la Craiova poate fi votat ca destinaţie preferată de sărbători
Utilajele de deszăpezire acţionează deja în Vâlcea
Regional joi, 21 noiembrie 2024, 08:34

Utilajele de deszăpezire acţionează deja în Vâlcea

Utilajele de deszăpezire acţionează deja în...

Utilajele de deszăpezire acţionează deja în Vâlcea
Premiera spectacolului „Scrisori de dragoste” la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova
Regional miercuri, 20 noiembrie 2024, 17:56

Premiera spectacolului „Scrisori de dragoste” la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova

Premiera spectacolului „Scrisori de dragoste” la Teatrul Național „Marin Sorescu” din...

Premiera spectacolului „Scrisori de dragoste” la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova
Târgul de Crăciun din Craiova 
Regional miercuri, 20 noiembrie 2024, 17:35

Târgul de Crăciun din Craiova 

Weekend plin de magie și surprize! 22 – 23 noiembrie...

Târgul de Crăciun din Craiova 
Regional miercuri, 20 noiembrie 2024, 17:23

Cod galben de ninsori și vânt puternic în 29 de județe, inclusiv în Oltenia

Cod galben de ninsori și intensificări ale...

Cod galben de ninsori și vânt puternic în 29 de județe, inclusiv în Oltenia
Regional miercuri, 20 noiembrie 2024, 17:12

Poșta Română Sucursala Craiova a organizat evenimentul „1.000 de zile de război în Ucraina”

Evenimentul face parte dintr-o serie de inițiative destinate să contribuie la o înțelegere mai profundă a conflictului global și să sprijine...

Poșta Română Sucursala Craiova a organizat evenimentul „1.000 de zile de război în Ucraina”
Regional miercuri, 20 noiembrie 2024, 17:03

Gorj: Târgu Cărbunești și Cojani rămân fără apă potabilă pe 21 noiembrie 2024

Pe 21 noiembrie 2024, localitățile Târgu Cărbunești și Cojani vor rămâne fără apă...

Gorj: Târgu Cărbunești și Cojani rămân fără apă potabilă pe 21 noiembrie 2024
Regional miercuri, 20 noiembrie 2024, 09:23

Noul Spital Județean de Urgență din Târgu Jiu va costa peste 1,2 miliarde de lei

Noul Spital Județean de Urgență din Târgu Jiu va costa peste 1,2 miliarde de...

Noul Spital Județean de Urgență din Târgu Jiu va costa peste 1,2 miliarde de lei