Forţele Democratice Siriene, bombardate de aviația rusă
Publicat de Puiu Vulea, 17 septembrie 2017, 08:46
În Siria, coaliţia internaţională coordonată de Statele Unite a confirmat, ieri, că aliaţii săi locali au fost bombardaţi de aviaţia de război rusă, transmite France Presse. Forţele Democratice Siriene, o alianţă formată din luptători kurzi şi arabi, anunţaseră anterior că fuseseră ţinta unui atac, soldat cu şase răniţi, al aviaţiei ruse sau siriene, însă Moscova dezminţise incidentul. Acesta avusese loc în provincia Deir Ez-zor, unde se desfăşoară două ofensive paralele împotriva Statului Islamic: una a forţelor guvernamentale siriene sprijinite de aviaţia de război rusă, cea de-a doua a miliţiei kurdo-arabe aliate cu Statele Unite. În Deir Ez-Zor se află principalele rezerve de petrol ale Siriei. Provincia reprezintă, totodată, ultima regiune importantă din Siria aflată sub controlul Statului Islamic. Gruparea jihadistă este prezentă şi în alte părţi ale ţării, însă peste tot forţele sale se află sub asediu. Şi în Irak Statul Islamic a pierdut cea mai mare parte a teritoriului pe care îl ocupase.