Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Foștii șefi ai CEO, condamnați la închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu

Radio România Oltenia

Publicat de Cosmin Meca, 14 noiembrie 2017, 17:44

Fostul manager al Complexului Energetic Oltenia (CEO), Laurențiu Ciobotărică, fostul director al Diviziei Miniere, Daniel Antonie, și fosta directoare a Direcției Juridice a companiei, Dorina Jianu, au fost condamnați, marți, la câte trei ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu, decizia magistraților Tribunalului Gorj putând fi atacată în termen de zece zile.

Potrivit hotărârii postate pe site-ul Tribunalului Gorj, Laurențiu Ciobotărică a fost condamnat la 3 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară prin interzicerea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a ocupa funcția de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, ceilalți doi foști șefi primind aceeași condamnare cu interzicerea acelorași drepturi. Inculpații sunt obligați, totodată, la efectuarea a câte 80 de zile de muncă în folosul comunității.

„Admite acțiunea civilă formulată de partea civilă Societatea Complexul Energetic Oltenia SA – societate administrată în sistem dualist și obligă inculpații în solidar la suma de 157.691 lei despăgubiri civile, reprezentând suma de 128.100 lei – cele 5 remunerații fixe lunare și 29.591 lei reprezentând contribuții achitate de către societate la bugetul consolidat al statului. Menține măsurile asigurătorii dispuse prin ordonanțele procurorului din 06.06.2016 prin instituirea unui sechestru asupra bunurilor inculpaților”, se mai precizează în decizia magistraților.

Cei trei foști șefi ai CEO au fost cercetați în stare de libertate din luna iunie 2016, anterior fiind plasați sub control judiciar.

Ion Laurențiu Ciobotărică, director general executiv al SC Complexul Energetic Oltenia (CEO) SA Târgu-Jiu, și Daniel Antonie, director Divizia minieră din cadrul aceleiași societăți, au fost urmăriți penal pentru abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, iar Dorina Jianu, director al Direcției juridice și guvernanță corporatistă, a fost cercetată pentru complicitate la săvârșirea aceleiași infracțiuni.

„La data de 22 decembrie 2015, inculpații Ciobotărică Ion Laurențiu, în calitate de președinte al directoratului SC CEO SA Târgu Jiu, și Antonie Daniel, în calitate de membru al directoratului SC CEO SA Târgu Jiu, au aprobat și acordat în mod nelegal unei persoane o compensație financiară constând în cinci remunerații fixe lunare avute de aceasta din urmă în calitate de membru al aceluiași directorat, respectiv 128.100 lei. Cei doi au beneficiat de sprijinul inculpatei Jianu Dorina, director al Direcției juridice și guvernanță corporatistă, care a întocmit o opinie juridică favorabilă punctului de vedere al acestora”, se arată într-un comunicat al DNA.

Conform acestuia, Ciobotărică, în înțelegere cu Jianu, ar fi suprapus în mod intenționat diverse prevederi legale și situații de fapt pentru a crea confuzie și a da o aparență de legalitate acțiunilor lor.

Prejudiciul produs societății de cei trei a fost calculat, conform DNA, la 128.100 de lei.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sursa: agerpres.ro

Vâlcea: doar trei centre de permanență active
Regional vineri, 20 decembrie 2024, 16:56

Vâlcea: doar trei centre de permanență active

Doar trei centre de permanență în...

Vâlcea: doar trei centre de permanență active
Theatre Radio Community – proiect unic organizat de Teatrul Național „Marin Sorescu” și Radio România Oltenia-Craiova
Regional vineri, 20 decembrie 2024, 15:06

Theatre Radio Community – proiect unic organizat de Teatrul Național „Marin Sorescu” și Radio România Oltenia-Craiova

Craioveni de toate vârstele au ales să dea glas pasiunii lor pentru...

Theatre Radio Community – proiect unic organizat de Teatrul Național „Marin Sorescu” și Radio România Oltenia-Craiova
Criza medicilor de familie din județul Vâlcea se agravează
Regional vineri, 20 decembrie 2024, 10:46

Criza medicilor de familie din județul Vâlcea se agravează

Criza medicilor de familie din județul Vâlcea se...

Criza medicilor de familie din județul Vâlcea se agravează
Arest la domiciliu pentru un bărbat din Craiova acuzat de incitare la ură și negarea Holocaustului
Regional vineri, 20 decembrie 2024, 10:38

Arest la domiciliu pentru un bărbat din Craiova acuzat de incitare la ură și negarea Holocaustului

Arest la domiciliu pentru un bărbat din Craiova acuzat de incitare la ură și negarea...

Arest la domiciliu pentru un bărbat din Craiova acuzat de incitare la ură și negarea Holocaustului
Regional vineri, 20 decembrie 2024, 10:13

Restaurarea Bisericii de lemn „Sfântul Ioan Botezătorul” din Gorj: proiect de peste un milion de lei

Restaurarea Bisericii de lemn „Sfântul Ioan Botezătorul” din Gorj: proiect de peste un milion de...

Restaurarea Bisericii de lemn „Sfântul Ioan Botezătorul” din Gorj: proiect de peste un milion de lei
Regional vineri, 20 decembrie 2024, 09:52

„Crăciunul familiei a XII-a A” sărbătorit cu bucurie și emoție la Liceul „Matei Basarab”

Elevii clasei a XII-a A de la Liceul „Matei Basarab” au trăit un moment deosebit, organizând, alături de dirigintele lor, Irina Cocioba, un...

„Crăciunul familiei a XII-a A” sărbătorit cu bucurie și emoție la Liceul „Matei Basarab”
Regional vineri, 20 decembrie 2024, 09:51

Noi echipamente pentru ISU Gorj: bărci destinate intervențiilor în situații de urgență

Noi echipamente pentru ISU Gorj: Bărci destinate intervențiilor în situații de...

Noi echipamente pentru ISU Gorj: bărci destinate intervențiilor în situații de urgență
Regional vineri, 20 decembrie 2024, 09:33

Minor de 16 ani, condamnat la 5 ani de detenție pentru tentativă de omor în Drobeta-Turnu Severin

Minor de 16 ani, condamnat la 5 ani de detenție pentru tentativă de omor în Drobeta-Turnu...

Minor de 16 ani, condamnat la 5 ani de detenție pentru tentativă de omor în Drobeta-Turnu Severin