Fostul papă Benedict al XVI-lea a murit la 95 de ani
Publicat de Cosmin Meca, 31 decembrie 2022, 12:43
Papa emerit Benedict al XVI-lea a murit la vârsta de 95 de ani, a anunţat sâmbătă Vaticanul.
Fostul Papă Benedict al XVI-lea a murit la reședința sa din Vatican.
„Cu durere vă anunţ că Papa emerit, Benedict al XVI-lea, a murit astăzi la ora 9:34, la Mânăstirea Mater Ecclesiae, din Vatican. Informaţii suplimentare vă vor fi comunicate cât mai curând posibil’, a anunţat directorul biroului de presă al Sfântului Scaun, Matteo Bruni, într-un comunicat.
Teologul german a cărui demisie din 2013 a luat lumea prin surprindere a decedat sâmbătă dimineaţă, după ce în cursul ultimelor zile starea sănătăţii sale s-a deteriorat.
Funeraliile celui de-al 265-lea papă sunt aşteptate să fie oficiate de succesorul său, Francisc, la Roma, un eveniment fără precedent în istoria de două mii de ani a Bisericii Catolice la care ar putea participa zeci de mii de persoane, inclusiv şefi de stat.
Probleme de sănătate
Fostul papă, în vârstă de 95 de ani, era îngrijit şi monitorizat medical în mânăstirea Mater Ecclesiae, de la Vatican, după ce în cursul ultimelor zile starea sa sale s-a deteriorat.
Succesorul său, Papa Francisc, l-a vizitat recent pe Benedict al XVI-lea și i-a îndemant pe credincioși să se roage pentru sănătatea sa.
Cotidianul catolic La Croix a scris că Benedict era tratat pentru probleme renale.
Agenţia italiană de presă ANSA a raportat, de asemenea, că fostul papă suferea de insuficienţă renală.
Deși fostul pontif era bolnav de ceva vreme, Sfântul Scaun precizat că starea sa de sănătate s-a deteriorat din cauza vârstei înaintate.
Primul papă care a demisionat, în ultimii 600 de ani
Născut Joseph Ratzinger în Germania, Benedict avea 78 de ani când, în 2005, a devenit unul dintre cei mai bătrâni papi aleși vreodată.
Benedict al XVI-lea, care a demisionat din funcţia de suveran pontif în 2013, după opt ani la conducerea Bisericii Catolice, invocând probleme de sănătate.
Ultimul său discurs public din Piața Sf. Petru a atras o mulțime de peste 50.000. Pe 28 februarie a demisionat oficial, luând titlul de papă emerit.
El a devenit primul papă care a ales să renunțe la acest oficiu în ultimii 600 de ani.