Astăzi, 05 februarie a.c., în amfiteatrul „General Ion Eugen Sandu” de la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj, a avut loc analiza activităţii poliţiştilor doljeni în anul 2015.
Ca în fiecare dată, la început de an, se desfăşoară analiza activităţilor desfăşurate de poliţişti în anul anterior tocmai pentru a reliefa realizările, dar şi neajunsurile şi problemele asupra cărora să insistăm în perioada următoare pentru a lua măsurile ce se impun în vederea remedierii acestora.
La această activitate au luat parte Dl. Nicolae Sorin RĂDUCAN – prefectul judeţului Dolj, Dl. Ion PRIOTEASA – preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, D-na Lia Olguţa VASILESCU – primarul municipiului Craiova, reprezentanţi ai unităţilor de parchet şi instanţelor de judecată, parteneri în lupta criminalităţii de la S.R.I., Jandarmerie, DNA, Armată, reprezentanţi ai societăţii civile.
Festivitatea a fost deschisă de șeful inspectoratului Dl. comisar şef de poliţie Dr. Constantin NICOLESCU care a prezentat analiza activităţilor desfăşurate de poliţiştii doljeni pe parcursul anului 2015. Cuvântul domniei sale a fost urmat de alocuţiunile doamnei Lia Olguţa VASILESCU – primarul municipiului Craiova, domnului Nicolae Sorin Răducan – prefectul judeţului Dolj, domnului Ion PRIOTEASA – preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, domnului Constantin LĂLOIANU –procuror general Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, domnuluiIonel GRIGORE – judecător în cadrul Curţii de Apel Craiova şi domnului Cornel MOISĂ –directorul Direcţiei de Informaţii Dolj care i-au felicitat pe poliţişti pentru rezultatele obţinute şi munca depusă în slujba comunităţii, urându-le succes în 2016.
Combaterea criminalităţii a reprezintat una din direcţiile de acţiune ale poliţiştilor doljeni, iar statisticile au demonstrat faptul că, în anul 2015, s-a înregistrat cea mai mică valoare a infracționalității sesizate din ultimii 5 ani.
Cea mai semnificativă scădere a infracţiunilor sesizate este dată de infracţiunile de natură judiciară, care au înregistrat o scădere cu 16%.
În anul 2015 infracţiunile contra patrimoniului au cunoscut, de asemenea, o scădere semnificativă cu 14%, iar infracţiunile de furt s-au diminuat tot cu 14%. Acelaşi trend descendent fiind înregistrat și la furturile din locuinţe care au scăzut cu 19%, furturile din societăţi comerciale – au scăzut cu 2 %, iar furturile din buzunare au cunoscut o diminuare cu 9 %, precum furturile din autoturisme au scăzut cu 8 %.
De asemenea, în județul Dolj, infracțiunile de tâlhărie au cunoscut o scădere de 23 %, față de anul trecut.
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.