Franța: Emmanuel Macron, dat câștigător în sondaje, înaintea turului doi al alegerilor prezidențiale
Publicat de Lica Simona, 23 aprilie 2022, 09:33
La miezul nopţii s-a încheiat, în Franţa, campania electorală pentru turul al doilea al alegerilor prezidenţiale: Emmanuel Macron, deţinătorul funcţiei, are şanse mari să câştige un al doilea mandat de şef al statului, indică un sondaj de opinie, dat publicităţii. aseară, citat de agenţia Reuters. El ar urma să obţină, în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, 57 la sută din voturi, la o distanţă de 14 procente faţă de contracandidata sa, Marine Le Pen, de extremă dreapta. Emmanuel Macron spune, însă, că scorul indicat de sondaje nu reprezintă o garanţie a victoriei şi dă ca exemplu faptul că institutele de sondare a opiniei publice nu au reuşit să prezică rezultatele din alegerile prezidenţiale din Statele Unite şi de la referendumul din 2016, din Marea Britanie, privind ieşirea ţării din Uniunea Europeană.