„Fun in Summer” la biblioteca Aman
Publicat de Puiu Vulea, 23 iunie 2021, 15:16
Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” organizează, în intervalul iulie-august 2021, proiectul educaţional „Fun in Summer”. Ca şi în anii precedenţi, Fun in Summer cuprinde cursuri şi ateliere gratuite desfăşurate de bibliotecarele Mădălina Băileşteanu, Sofia Cercel şi Carmen Tică, coordonatoare ale American Corner Craiova, de lect. univ. dr. Ana-Maria Demetrian şi de voluntarii bibliotecii.
Activităţile se adresează elevilor din ciclul gimnazial (clasele V-VIII) – cluburile de engleză şi de spaniolă, Makerspace şi Movie Time – şi se desfăşoară săptămânal, în regim online, după cum urmează:
- Marţi: „Makerspace” (10:00-11:00);
- Miercuri: „English Club” (10:00-11:00);
- Joi: „Spanish Club” (10:00-11:00);
Suplimentar, în intervalul 3-27 august, elevii de liceu (clasele IX-XII) sunt invitaţi să se înscrie şi să participe la atelierul „English for BAC”, care se desfăşoară în fiecare zi de marţi şi de joi a intervalului, între orele 10:00-12:30.
În vederea înscrierii, cei interesaţi sunt invitaţi să contacteze Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” prin e-mail, până la data de 30 iunie, la adresa funinsummeraman@gmail.com, sau telefonic, până la data de 2 iulie, la numărul 0251 532 267, interior 110, de luni până vineri, în intervalul orar 9:00-15:00.
Începând de vineri, 9 iulie şi până în ultima zi de vineri a lunii august, craiovenii de toate vârstele sunt invitaţi să participe la „Movie Time”. Este singura activitate săptămânală a proiectului ce nu necesită înscriere şi care se va desfăşura în aer liber, în curtea bibliotecii, în fiecare zi de vineri a intervalului, între orele 21:00-23:00.