Funeraliile lui Boris Nemtov, la Moscova
Publicat de Cosmin Meca, 3 martie 2015, 18:25
Mii de oameni au participat la Moscova la funeraliile lui Boris Nemţov, critic acerb al puterii din Rusia, asasinat vinerea trecută pe un pod de lângă Kremlin. Corpul a fost depus la Centrul Saharov, pentru drepturile omului, iar printre personalităţile care s-au dus să-l omagieze s-a aflat şi ambasadorul Statelor Unite. De altfel, mai mulţi diplomaţi şi politicieni străini iau parte la funeralii. Altora, precum preşedintele Senatului polonez, le-a fost însă interzisă intrarea în Rusia. Nici liderul opoziţiei, Aleksei Navalnîi, aflat în închisoare pentru două săptămâni, nu a primit permisiunea să participe la înmormântare.