Gala Premiilor Radio România Cultural, în premieră, pe scena Sălii Radio
Radio România Cultural organizează cea de-a XXIV-a ediţie a Galei Premiilor Radio România Cultural, un eveniment de referinţă, dedicat recunoaşterii performanţelor excepţionale din domeniul cultural românesc.

Publicat de Lica Simona, 17 martie 2025, 10:15
Festivitatea va avea loc miercuri, 16 aprilie, de la ora 19.00, în premieră, la Sala Radio, şi va fi transmisă în direct pe frecvenţele Radio România Cultural.
Evenimentul va fi prezentat de actorul Denis Hanganu şi va aduce în prim-plan personalităţi şi proiecte remarcabile din peisajul cultural românesc. În cadrul galei, publicul se va bucura de un moment artistic special – concertul ‘Poveste din Bucureştiul de odinioară’, un omagiu adus muzicii interbelice româneşti, susţinut de Big Bandul Radio şi Orchestra de Cameră Radio, sub bagheta dirijoarei Simona Strungaru, alături de Taraf de Oraş, condus de Valentin Albeşteanu, şi de actriţa Miruna Ionescu.
În cadrul galei vor fi acordate distincţii la opt categorii.
Nominalizările la categoria EDUCAŢIE sunt: Fundaţia Progress pentru comunitatea de Cluburi CODE Kids; Asociaţia ‘Cu Alte Cuvinte’ pentru proiectul Bare Rroma; Asociaţia Profesorilor şi Mentorilor din Turism ‘Edu4Tourism’ pentru competiţia WorldSkills.
La categoria ARTE PERFORMATIVE: regizoarea Catinca Drăgănescu – manager interimar Teatrul Masca din Bucureşti, pentru stagiunea ‘Aici se visează la schimbare’; actriţa Raluca Aprodu pentru rolurile Mary Stuart / Elizabeth I din spectacolul ‘Mary Stuart’, adaptare de Robert Icke după Friedrich Schiller, în regia lui Andrei Şerban, producţie a Teatrului Naţional ‘I.L.Caragiale’ din Bucureşti şi Doamna Hedda Tesman, soţia din ‘Hedda Gabler’ de Henrik Ibsen, regie Thomas Ostermeier, 2024, producţie a aceluiaşi teatru; regizorul Radu Afrim, pentru spectacolul ‘Zi de bucurie’ de Arne Lygre, la Teatrul Naţional ‘Vasile Alecsandri’ din Iaşi.
La categoria FILM au fost nominalizate producţiile: ‘Săptămâna Mare’, în regia lui Andrei Cohn; ‘Moartea lui Iosif Zagor’, în regia lui Adrian Dohotaru; ‘Anul nou care n-a fost’, în regia lui Bogdan Mureşanu.
Nominalizările categoriei ŞTIINŢĂ sunt: ‘Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice (COPAC)’ pentru lansarea în anul 2024 a proiectului SHIFT HUB (Smart Health Innovation & Future Technologies Hub); ‘Asociaţia Volens’ pentru proiectul CleanAir@School, metodă inovatoare de educaţie climatică bazată pe ştiinţă; ‘Asociaţia Salvaţi Copiii România’ pentru proiectele de reducere a mortalităţii infantile.
La categoria POEZIE: Ştefania Mihalache pentru volumul ‘Sunt liniştită, mi-e frică’, Editura Paralela 45, 2024; Andrei DĂłsa pentru ‘Ultima familie tradiţională’, Editura OMG, 2024; Rita Chirian pentru ‘Medusa’, Casa de Editură Max Blecher, 2024.
La categoria PROZĂ: George Cornilă pentru volumul ‘Silex’, Editura Polirom, 2024; Bogdan-Alexandru Stănescu pentru ‘Soarele negru’, Editura TREI, 2024; Cristina Hermeziu pentru ‘Nickel’, Editura Cartier, 2024.
La categoria MUZICĂ: Amphitrio pentru albumul ‘Timelines’; Alina Manole pentru albumul ‘Umbra inimii’; Eduard Antal managerul Festivalului ‘Cantus Ecclessiae’.
Nominalizările categoriei ARTE VIZUALE sunt: expoziţia colectivă ‘Ţara de Foc / Land of Fire’ (curator: Cosmin Costinaş; co-curatori: Mona Vătămanu şi Florin Tudor), Kunsthalle Bega, Timişoara, 18.10.2024-01.02.2025; Elena Scutaru, ‘Reconstituirea unui parcurs’, expoziţie retrospectivă (curatoare: Adriana Oprea), Galeria Simeza, Bucureşti, 20.11-04.12.2024; Adrian Ghenie, ‘Shadow Paintings’ (un concept de Ciprian Adrian Barsan), Muzeul Albertina, Viena, 11.10.2024-02.03.2025.