Galaxy S7 se va lansa anul viitor
Publicat de Cosmin Meca, 12 noiembrie 2015, 11:09
Din cauza unor vânzări dezamăgitoare pentru Galaxy S6 și Galaxy S6 Edge, noul Galaxy S7 se pare că vă ajunge pe piață un pic mai devreme decât în anii trecuți.
În curând vom avea parte de lansarea celei de a șaptea generații de smartphone-uri Galaxy S. Deși vedem deseori pe piață noi dispozitive create sub brandul Samsung Galaxy, doar când auzim asocierea Galaxy S ne dăm seamă că este vorba de un nou vârf de gamă cu specificații de top. Pentru că anul acesta am avut parte la în primul trimestru de Galaxy S6 și Galaxy S6 Edge, 2016 va fi anul Galaxy S7.
Ca de fiecare dată când se apropie data lansării unui nou smartphone ce urmează să fie foarte popular, numărul zvonurilor asociate acelui terminal crește brusc. De asemenea, respectivele informații au șanse din ce în ce mai mari să fie adevărate.
Conform un individ de pe Twitter, ale cărui informații s-au confirmat și în trecut ca fiind adevărate, Galaxy S7 va fi anunțat oficial pe 21 februarie anul viitor. Din acel moment, va mai trece aproximativ o săptămână până va putea fi achiziționat din cea mai mare parte a mapamondului. În comparație cu anunțul de anul acesta, respectiva dată este cu 8 zile mai devreme. Cu toate acestea, există câteva argumente care confirmă într-o oarecare măsură veridicitatea acestui zvon.
În 2015, Mobile World Congress a început pe 2 martie. Samsung a organizat una dintre popularele loc conferințe Unpacked cu o zi mai devreme, pe 1 martie. MWC 2016 a fost programat pe 22 februarie 2016 la Barcelona, cu exact 8 zile mai devreme. Ca urmare, sunt toate șansele că Samsung să-și aducă noua creație în lumina reflectoarelor pe 21 februarie. De asemenea, sunt șanse foarte mari ca Galaxy S7 să fie anunțat împreună cu un Galaxy S7 Edge.