Şi în acest an, cu prilejul sărbătoririi „Zilei Internaţionale a Femeii”poliţiştii rutieri doljeni împreună cu colegii din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor Dolj dar şi reprezentanţii firmei de software Netrom, au desfăşurat „o acţiune” în municipiul Craiova, în cadrul căreia au fost vizate doamnele şi domnişoarele participante la trafic.
Astfel, ziua de 8 Martie, a reprezentat un nou prilej pentru ca poliţiştii rutieri să întâmpine doamnele şi domnişoarele din trafic cu flori, felicitări, toate însoţite de urări de „ La mulţi ani!” şi bineînţeles de sfaturi şi recomandări preventive.
Poliţiştii au oprit în trafic, doamnele sau domnişoarele care conduceau autovehicule pe străzile din Craiova, şi spre surprinderea acestora, în loc să le solicite documentele pentru a le controla, oamenii legii şi informaticienii le-au ,,sancţionat,, cu flori şi felicitări.
Un moment inedit a fost acela când în trafic a fost oprit şi un echipaj de ambulanţa, iar asistenta de pe ambulanta a fost felicitata de colegii nostri, fiind foarte surprinsa de gestul frumos şi de această surpriza. De asemenea, o altă tânără a dat „nas în nas ” cu echipajele poliţiei dotate cu flori chiar în momentul în care susţinea proba practică a examenului de obţinere a permisului de conducere. Speram că i-am purtat noroc şi că ne vom întâlni în trafic doar în astfel de condiţii plăcute.
Acţiunea poliţiştilor rutieri a fost primită cu bucurie şi zâmbete din partea şoferiţelor şi în speranţa că prin această activitate poliţiştii rutieri au reuşit să le facă pe doamne si domnişoare sa uite, măcar pentru moment, de problemele cotidiene, le urăm încă o dată „La mulţi ani!”.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.