Gaudeamus Litoral 2019 a ajuns la ora bilanțului (audio)
Publicat de Cosmin Meca, 6 august 2019, 10:15
Cea de a unsprezecea ediție a Târgului Gaudeamus Radio România, organizată pe Litoral, se apropie de final. Evenimentul, organizat de Radio România, prin Echipa Gaudeamus și Radio România Constanța, cu sprijinul Primăriei Municipiului Constanța, a avut loc în intervalul 1 – 5 august, sub semnul Anului Cărții în România. Mii de titluri, printre care și cele mai recente apariții editoriale în limba română, cadouri inedite și muzică, propuse de cei peste 30 de participanți, au atras în aceste zile peste 8.000 de vizitatori în pavilionul amplasat în Piațeta Perla din Mamaia.
Președintele de onoare al ediției a fost prof. univ. dr. Lăcrămioara Berechet.
Prin votul publicului au fost decernate trofeele Gaudeamus. Locul al III-lea a revenit Editurii Niculescu, cel de-al doilea – Editurii Humanitas, iar primul loc – Grupului Editorial Art, în vreme ce trofeele presei merg la „Ziua de Constanța” și TVR. Copiii au fost la putere. Votul lor a desemnat „cea mai râvnită carte” – „Harry Potter”. Dana Malciu, Radio România Constanţa: