GDF Suez amendată
Publicat de Liviu Goga, 19 octombrie 2015, 21:35
Autoritatea Naţională pentru Reglementare în domeniul Energiei a amendat compania furnizoare de gaze naturale GDF Suez pentru noul tip de factură introdus în ultimele luni micilor consumatori. Proiectul intitulat „Transmitere 3 facturi simultan” – pentru 3 luni consecutive în avans – nu fusese aprobat de ANRE, astfel că Autoritatea a aplicat o amendă de 200 de mii de lei şi a interzis utilizarea acestui mod de facturare. Într-un comunicat ANRE informează că GDF Suez a încălcat obligaţia de a factura lunar contravaloarea serviciului de furnizare reglementată a gazelor naturale şi pe cea de a calcula costurile în funcţie de puterea calorică reală. Compania este furnizor de gaze în Bucureşti şi în 19 judeţe, mai ales din sudul României.