Germania se întoarce la telemuncă, în încercarea de a stăvili un nou val al pandemiei de COVID-19
Publicat de Cosmin Meca, 15 noiembrie 2021, 11:20
Germania se întoarce la telemuncă, în încercarea de a stăvili un nou val al pandemiei de COVID-19.
Cu aproape 300 de cazuri, la suta de mii de locuitori, rata de contaminare a atins, ieri, un nou record în această ţară, unde rata de vaccinare depăşeşte abia 67 la sută şi unde autorităţile avertizează că noul val va avea urmări extrem de grave – scrie France Presse.
Angajatorii germani vor fi obligaţi să ofere angajaţilor posibilitatea de a lucra de la domiciliu, în absenţa unui „motiv profesional imperios” de a-i chema la birou.
De asemenea, orice persoană care se va deplasa la locul de muncă va fi obligată să arate că este vaccinată sau să prezinte un test negativ.
Totodată, Guvernul federal german intenţionează să permită accesul la unele evenimente doar persoanelor vaccinate sau celor care au trecut prin boală şi pot face dovada unui test negativ.