Gica Hagi sustine fotbalul din Severin
Publicat de Cosmin Meca, 5 octombrie 2019, 10:27
Gica Hagi sustine fotbalul din Severin
Proiectul de succes prin care Gica Hagi a reusit sa creasca si sa aduca în sportul rege din România fotbalisti de valoare este pe cale sa se extinda si la nivel de tara.
Pe viitor, cel mai mare fotbalist român vrea sa încheie parteneriate cu cluburi de copii si juniori de la nivelul întregii tari, iar cei mai buni mici fotbalisti sa fie selectati si adusi la Constanta, unde se vor pregati la Viitorul.
Demersul a debutat deja printr-un perteneriat încheiat la Bucurest, iar apoi la Tr. Severin, unde Viitorul lui Gica Hagi, printr-un alt mare fotbalist român, Gica Popescu au semnat un parteneriat de colaborare cu clubul Luceafarul din localitate.
Parteneriatul presupune nu doar selectia celor mai talentati copii, ci si pregatirea antrenorilor de la clubul severinean, care vor merge anual la Ovidiu, pentru stagii de perfectionare, sub tutela lui Gica Hagi si a tehnicienilor sai.