Gorj: elevi mulți, locuri puține, în licee
Publicat de Lica Simona, 14 iulie 2020, 10:15
Prima etapă de repartizare la liceu s-a încheiat, iar 175 de candidați, din județul Gorj, au rămas fără să ocupe un loc în învățământul preuniversitar. La acest moment, mai sunt 67 de locuri disponibile, ceea ce înseamnă că 108 elevi se vor putea înscrie doar în alte județe, în care mai sunt locuri disponibile sau în învățământul profesional.
Ministerul Educației a aprobat, anul acesta, același număr de locuri pentru clasa a IX-a de liceu, ca anul trecut. Cu toate acestea, este o generație cu un număr mai mare de elevi, comparativ cu ultimii şapte ani. Se estimează că, peste 5.100 de elevi nu vor putea intra la liceu, anul acesta, pentru că nu există locuri, și vor fi obligați să opteze pentru clasele profesionale.
Elevii care vor să intre la liceu, la cea de-a doua repartizare, se pot înscrie la secretariatele instituțiilor de învățământ, până pe 20 iulie.