Gorj: petrecere de Lăsatul Secului la Novaci
Publicat de Cosmin Meca, 14 martie 2024, 09:43
Este sărbătoare la finalul acestei săptămâni la Novaci, în județul Gorj. Duminică, 17 martie, novăcenii sărbătoresc Lăsatul Secului și se pregătesc pentru cel mai lung și mai aspru post din acest an, Postul Paștelui.
Pentru că în localitatea gorjeană încă se mai păstrează obiceiurile și tradițiile, autoritățile locale au decis să organizeze o petrecere a gospodarilor, în Plai, la ieșirea din Novaci spre Rânca, în apropiere de Parcul „Gheorghe Tătărescu”.
Băcița Marioara, de la Stâna Ștefanu, și-a anunțat intenția de a sprijini această inițiativă. Coordonarea evenimentului apaține Elenei Basarabă, director al Casei de Cultură Novaci.