Gorj: programul național „Lapte, fructe și produse de panificație”, în unitățile de învățământ, susținut din fonduri proprii
Publicat de Puiu Vulea, 2 septembrie 2022, 11:27
Trei comune din Gorj vor derula din fonduri proprii programul național „Lapte, fructe și produse de panificație” în unitățile de învățământ. Este vorba despre comunele Dragotești, Turburea și Samarinești. Programul privind acordarea de alimente elevilor va fi reluat din acest an școlar. Pentru alte 67 de comune achiziția este derulată de Consiliul Județean Gorj. Este vorba de un contract în valoare de peste 6,4 milioane de lei care vizează furnizarea şi distribuția de fructe proaspete, lapte și produse lactate și produse de panificație, în cadrul Programului pentru școli al României, pentru copiii până la ciclul gimnazial inclusiv.