Gorj: situații de urgență din cauza ploilor abundente
Publicat de Puiu Vulea, 28 mai 2021, 18:46
În urma precipitațiilor abundente căzute în ultimele ore pe teritoriul județului Gorj, Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență a fost solicitat să intervină pentru gestionarea a doua situații de urgență generate de inundații, în municipiul Târgu Jiu și în comuna Jupânești. Pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu Jiu au intervenit cu mijloacele din dotare pentru evacuarea apei din două gospodării.