Gorj: verificări ale Inspectoratului Școlar Județean
Publicat de Puiu Vulea, 1 iulie 2024, 17:44
Inspectoratul Școlar Județean Gorj face verificări după ce subiectele de la limba și literatura română de la Bacalaureat, de la profilul real, au fost fotografiate și distribuite în mediul online. Comisia județeană a examenului s-a deplasat la centrul de examen, pentru analiză și stabilire a măsurilor. O situație similară a avut loc săptămâna trecută, la proba de la matematică a Evaluării Naționale.